Te crezi ceea ce nu esti!

Exista momente penibile in care constient ca persoana cu care ai o prima intalnire nu te cunoaste incerci sa pari altfel sau ceea ce crezi ca esti. Dupa cateva schimbari de priviri, ti se zvarle drept in fata un "nu esti cine te crezi!", subliniat cu linia palmei. Stiai si tu asta si poate ca e o usurare sa o auzi. E una din acele intalniri unde vii "gol", chiar astepti ca persoana din fata ta sa si dea seama ca e o masca. O masca purtata de prea multa vreme, sub care te ascunzi si in spatele careia te temi crezand nu o vei mai da la o parte din obisnuinta. O masca ce s-a imprimat pe chip. E una din mastile desenate de cei care cred ca te cunosc mai bine, si in care ai incredere astfel incat sa accepti si aceste "expresii" ale tale. Dar poate se inseala. Te au vazut mereu din profil, din partea in care ei se situeaza. Acum stai fata in fata cu cineva. Privirea ii aluneca pe fiecare trasatura si te vede pe de-a-ntregul. Vei avea curaj sa te privesti si tu asa cum esti? Vei avea rabdare sa te redescoperi? Tine cont de tine cand dai iti dai raspunsurile!

"Viata ne trateaza diferit".

O noua seara pusa la cale alaturi de Reb si Ralu. O alta seara asteptata cu nerabdare pentru ca stiu ca va iesi peste asteptarile mele. Meniul saptamanii oferea alese "intalniri" fie pentru mancare medievala, karaoke, bowling sau ceva legat de teatru. Ei bine, nu mai avem loc la teatru desi cautam cu saptamanile inainte incercand sa simtim emotia transmisa de Oana Pellea si Maia Morgenstein. Totodata, Razvan Mazilu este pe lista noastra. ICR a fost personajul serii, incercam sa ne dam seama cum e debutul Ralucai in lumea angajatilor. E tare norocoasa, va pleca la Paris la Targul de Carte, iar Reb ne va gazdui in Italia unde pleaca prin programul Erasmus. Planuri si iar planuri:)
Plimbare prin aerul incetosat de la Tnb la camin..Discutie despre povestile pe care le auzi intr-o pauza de vorba si ti dai seama ca viata te trateaza diferit, foarte bine a subliniat Raluca. As putea alege orice poveste care te face sa te intrebi de ce anumite persoane rezista sa mearga mai departe, de unde vine forta de a nu renunta. Lucruri pe care le uiti neuitandu-te in jur. Experiente din care eu nu pot invata inca ce au insemnat pentru mine. Dar tot incerc...

Primele sarbatori altfel...

A fost un an cu ofuri, cu ghemuiri in sine, cu intoarceri in adancuri, cu gemete de ura si neputinta, cu ochii pe treptele de jos, cu ore numarate, cu fata smotocita, cu ceata, promoroaca si aurore de regrete..dar cea mai grea a fost indiferenta..e cel mai dureros, acum, cu o treapta mai sus, sa vad cum am devenit indiferenta la lucrurile care erau esentiale pentru mine, lucrurile care ma purtau in timp si ma directionau..reperele mele s-au prabusit deodata...nici eu nu as putea sa ating in amintire momentul...poate a fost el,poate am fost eu...si totusi, as fi ipocrita sa arunc in bratele lui ce nu am putut eu sa car mai departe, ce nu am mai putut ingramadi in sufletul meu...si el m-a invatat iubirea dar mi-a arat si cum nu se mai poate iubi, m-a privit atat de altfel ca la inceput incat nu ne am mai putut privi, m-a atins atat de altfel incat nu ne am mai putut atinge, a tacut atat de altfel si de graitor incat nu am mai suportat sa caut cuvintele de la inceput cand totul se aduna si se risipea intr-o imbratisare..ce a fost? au fost momente de nerepetat si rasuflu usurata ca unele lucruri se intampla doar o data si doar o data ai puterea sa pasesti mai departe de ele...a fost granita mea spre altceva, ceva ce inca e nedefinit pentru ca acum sunt inca intre...inca ma indrept spre mai departe...a fost un an de incercari, unele esuate...un an de lupta de convingere ca maine inseamna mai departe..mult teatru, muzica, rememorari...dar vindecarea a venit de acasa unde sufletul nu si-am mai tinut respiratia...am rasuflat usurata sa redescopar buzunare de bunica pline cu bomboane, dealurile copilariei, glas de frate, grija de mama, speranta de bunica, cadou de bunic, camera mea, curtea de altadata, strada mea, gandurile umezite de caldura unei familii...si asta pentru ca a fost mereu casa plina..inca un adevar: oamenii cu suflet plin te vindeca.
Sper ca anul asta sa nu ma uit si sa nu uit esentialul, sa descopar acei oameni care au pofta de viata si dau mai departe bucuria de a fi si de a iubi..e un dar fara de pret.

Intalnirea cu Dan Puric

Vor fi peste o suta de persoane, dar sunt emotionata ca si cum m-as intalni doar eu cu el...pana si la cum o sa ma imbrac ma gandesc...imi imaginez chipul lui din timpul reprezentatiei, cautand sa surprind mai mult din ce vrea sa "spuna"...corpul ce se misca sub cuvintele din interior.
E unul din oamenii frumosi care ma emotioneaza si de la care sper sa capat un inteles, o alta perspectiva, o parte de adevar. Un om in care talentul nu se risipeste.

http://www.youtube.com/watch?v=zmdyz72sGjA&feature=related

Ziua din tine...

"Sunt un orb in fata ta, tu care vezi prin mine ce e rau si ce e bine"... Un gand de noapte catre un suflet plin de zori. Mihai, ii multumesc.

http://www.youtube.com/watch?v=FcHw4OTydcY&feature=related

Intoarcerea lui Sinatra

Somnoroasa toata ziua, cu dor de muzica veche...am luat 1001 de albume de ascultat intr-o viata si am calatorit pe ritmuri de muzica in "studioul" unor personalitati muzicale precum Johnny Cash, Aretha Franklin, Rod Steward, Stevie Wonder, Bob Marley and so on ...si am aflat ca in 1970 a fost trimis primul mail...still sleepy:)


http://www.youtube.com/watch?v=SmVAWKfJ4Go


"Muzica este uniunea dintre doi amanti: melodia si ritmul. Melodia este femeia, ritmul- barbatul." Santana

http://www.youtube.com/watch?v=6Ml3NUIDpFg

Treceti doar la semnalul verde!:)

Din arhiva lui Dale Carnagie am extras una dintre povestile lui motivante in care gasesti mereu un alt curent care sa te poarte spre o noua priveliste on the everday life:)

De cand ma stiu, in copilarie, in adolescenta, in tinerete si in viata adulta, mi-am facut mereu griji. Grijile mele au fost multe si variate. Unele au fost reale; majoritatea au fost imaginare. Rare au fost ocaziile cand nu am avut motive de ingrijorare - atunci mi-am facut griji ca mi-ar fi putut scapa ceva din vedere.:)
Mi s-a spus de nenumarate ori ca "astazi este ziua de maine pentru care mi-am facut griji ieri". Dar nu mi-a fost de nici un folos. Am fost sfatuit sa traiesc dupa un program de douazeci si patru de ore. Mi s-a spus ca ziua in curs este singura asupra careia am un control oarecare si ca ar trebui sa profit de ceea ce imi ofera fiecare zi in parte. Mi s-a spus ca, daca fac asta, am sa fac asta, am sa fiu atat de ocupat, incat nu-mi va ramane timp sa imi fac griji pentru alte zile - trecute sau viitoare.Sfatul era logic, dar nu stiu de ce nu puteam sa il transpun in practica.
Apoi, din senin, am gasit raspunsul - unde credeti? Pe un peron de tren, la ora sapte seara, pe 31 mai 1945. A fost o ora importanta pentru mine. De aceea mi-o amintesc atat de limpede.
Conduceam niste prieteni la tren. Plecau cu un tren rapid; se intorceau din vacanta. Era inca vreme de razboi - multa aglomeratie. In loc sa ma urc in tren impreuna cu sotia mea, m-am plimbat de-a lungul sinelor inspre partea din fata a trenului. M-am uitat vreun minut la locomotiva mare si lucitoare. Am privit inainte si am vazut un semafor urias. Lumina galbena era aprinsa. Imediat, lumina s-a transformat intr-un verde stralucitor. In acel moment, mecanicul a inceput sa bata un clopot; am auzit familiarul "Toata lumea in vagoane!" si, in cateva secunde, uriasul tren s-a pus in miscare, incepandu-si calatoria de 2300 mile.
Si mintea mea s-a pus in miscare. Mecanicul de locomotiva imi daduse raspunsul pe care il cautam. Pleca in acea calatorie lunga la semnalul unei singure lumini verzi. Daca as fi fost in locul lui, as fi vrut sa vad toate luminile verzi din intreaga calatorie. Imposibil, bineinteles, si totusi exact asta incercam sa fac cu viata mea - stand in gara, neducandu-ma nicaieri, din cauza ca ma straduiam prea tare sa vad ce mi se asternea inainte.
Gandurile continuau sa-mi alerge. Mecanicul nu-si facea griji pentru problemele pe care le putea intalni peste un numar de mile. Aveau sa apara probabil niste intarzieri, niste incetiniri, dar nu de aceea existau sisteme de semnalizare? Lumini galbene : redu viteza si ia-o ma usor. Lumini rosii: pericol real in fata - stop. Asta dadea siguranta calatoriei cu trenul. Un sistem bun de semnalizare.