Din arhiva lui Dale Carnagie am extras una dintre povestile lui motivante in care gasesti mereu un alt curent care sa te poarte spre o noua priveliste on the everday life:)
De cand ma stiu, in copilarie, in adolescenta, in tinerete si in viata adulta, mi-am facut mereu griji. Grijile mele au fost multe si variate. Unele au fost reale; majoritatea au fost imaginare. Rare au fost ocaziile cand nu am avut motive de ingrijorare - atunci mi-am facut griji ca mi-ar fi putut scapa ceva din vedere.:)
Mi s-a spus de nenumarate ori ca "astazi este ziua de maine pentru care mi-am facut griji ieri". Dar nu mi-a fost de nici un folos. Am fost sfatuit sa traiesc dupa un program de douazeci si patru de ore. Mi s-a spus ca ziua in curs este singura asupra careia am un control oarecare si ca ar trebui sa profit de ceea ce imi ofera fiecare zi in parte. Mi s-a spus ca, daca fac asta, am sa fac asta, am sa fiu atat de ocupat, incat nu-mi va ramane timp sa imi fac griji pentru alte zile - trecute sau viitoare.Sfatul era logic, dar nu stiu de ce nu puteam sa il transpun in practica.
Apoi, din senin, am gasit raspunsul - unde credeti? Pe un peron de tren, la ora sapte seara, pe 31 mai 1945. A fost o ora importanta pentru mine. De aceea mi-o amintesc atat de limpede.
Conduceam niste prieteni la tren. Plecau cu un tren rapid; se intorceau din vacanta. Era inca vreme de razboi - multa aglomeratie. In loc sa ma urc in tren impreuna cu sotia mea, m-am plimbat de-a lungul sinelor inspre partea din fata a trenului. M-am uitat vreun minut la locomotiva mare si lucitoare. Am privit inainte si am vazut un semafor urias. Lumina galbena era aprinsa. Imediat, lumina s-a transformat intr-un verde stralucitor. In acel moment, mecanicul a inceput sa bata un clopot; am auzit familiarul "Toata lumea in vagoane!" si, in cateva secunde, uriasul tren s-a pus in miscare, incepandu-si calatoria de 2300 mile.
Si mintea mea s-a pus in miscare. Mecanicul de locomotiva imi daduse raspunsul pe care il cautam. Pleca in acea calatorie lunga la semnalul unei singure lumini verzi. Daca as fi fost in locul lui, as fi vrut sa vad toate luminile verzi din intreaga calatorie. Imposibil, bineinteles, si totusi exact asta incercam sa fac cu viata mea - stand in gara, neducandu-ma nicaieri, din cauza ca ma straduiam prea tare sa vad ce mi se asternea inainte.
Gandurile continuau sa-mi alerge. Mecanicul nu-si facea griji pentru problemele pe care le putea intalni peste un numar de mile. Aveau sa apara probabil niste intarzieri, niste incetiniri, dar nu de aceea existau sisteme de semnalizare? Lumini galbene : redu viteza si ia-o ma usor. Lumini rosii: pericol real in fata - stop. Asta dadea siguranta calatoriei cu trenul. Un sistem bun de semnalizare.
De cand ma stiu, in copilarie, in adolescenta, in tinerete si in viata adulta, mi-am facut mereu griji. Grijile mele au fost multe si variate. Unele au fost reale; majoritatea au fost imaginare. Rare au fost ocaziile cand nu am avut motive de ingrijorare - atunci mi-am facut griji ca mi-ar fi putut scapa ceva din vedere.:)
Mi s-a spus de nenumarate ori ca "astazi este ziua de maine pentru care mi-am facut griji ieri". Dar nu mi-a fost de nici un folos. Am fost sfatuit sa traiesc dupa un program de douazeci si patru de ore. Mi s-a spus ca ziua in curs este singura asupra careia am un control oarecare si ca ar trebui sa profit de ceea ce imi ofera fiecare zi in parte. Mi s-a spus ca, daca fac asta, am sa fac asta, am sa fiu atat de ocupat, incat nu-mi va ramane timp sa imi fac griji pentru alte zile - trecute sau viitoare.Sfatul era logic, dar nu stiu de ce nu puteam sa il transpun in practica.
Apoi, din senin, am gasit raspunsul - unde credeti? Pe un peron de tren, la ora sapte seara, pe 31 mai 1945. A fost o ora importanta pentru mine. De aceea mi-o amintesc atat de limpede.
Conduceam niste prieteni la tren. Plecau cu un tren rapid; se intorceau din vacanta. Era inca vreme de razboi - multa aglomeratie. In loc sa ma urc in tren impreuna cu sotia mea, m-am plimbat de-a lungul sinelor inspre partea din fata a trenului. M-am uitat vreun minut la locomotiva mare si lucitoare. Am privit inainte si am vazut un semafor urias. Lumina galbena era aprinsa. Imediat, lumina s-a transformat intr-un verde stralucitor. In acel moment, mecanicul a inceput sa bata un clopot; am auzit familiarul "Toata lumea in vagoane!" si, in cateva secunde, uriasul tren s-a pus in miscare, incepandu-si calatoria de 2300 mile.
Si mintea mea s-a pus in miscare. Mecanicul de locomotiva imi daduse raspunsul pe care il cautam. Pleca in acea calatorie lunga la semnalul unei singure lumini verzi. Daca as fi fost in locul lui, as fi vrut sa vad toate luminile verzi din intreaga calatorie. Imposibil, bineinteles, si totusi exact asta incercam sa fac cu viata mea - stand in gara, neducandu-ma nicaieri, din cauza ca ma straduiam prea tare sa vad ce mi se asternea inainte.
Gandurile continuau sa-mi alerge. Mecanicul nu-si facea griji pentru problemele pe care le putea intalni peste un numar de mile. Aveau sa apara probabil niste intarzieri, niste incetiniri, dar nu de aceea existau sisteme de semnalizare? Lumini galbene : redu viteza si ia-o ma usor. Lumini rosii: pericol real in fata - stop. Asta dadea siguranta calatoriei cu trenul. Un sistem bun de semnalizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu