Treceti doar la semnalul verde!:)

Din arhiva lui Dale Carnagie am extras una dintre povestile lui motivante in care gasesti mereu un alt curent care sa te poarte spre o noua priveliste on the everday life:)

De cand ma stiu, in copilarie, in adolescenta, in tinerete si in viata adulta, mi-am facut mereu griji. Grijile mele au fost multe si variate. Unele au fost reale; majoritatea au fost imaginare. Rare au fost ocaziile cand nu am avut motive de ingrijorare - atunci mi-am facut griji ca mi-ar fi putut scapa ceva din vedere.:)
Mi s-a spus de nenumarate ori ca "astazi este ziua de maine pentru care mi-am facut griji ieri". Dar nu mi-a fost de nici un folos. Am fost sfatuit sa traiesc dupa un program de douazeci si patru de ore. Mi s-a spus ca ziua in curs este singura asupra careia am un control oarecare si ca ar trebui sa profit de ceea ce imi ofera fiecare zi in parte. Mi s-a spus ca, daca fac asta, am sa fac asta, am sa fiu atat de ocupat, incat nu-mi va ramane timp sa imi fac griji pentru alte zile - trecute sau viitoare.Sfatul era logic, dar nu stiu de ce nu puteam sa il transpun in practica.
Apoi, din senin, am gasit raspunsul - unde credeti? Pe un peron de tren, la ora sapte seara, pe 31 mai 1945. A fost o ora importanta pentru mine. De aceea mi-o amintesc atat de limpede.
Conduceam niste prieteni la tren. Plecau cu un tren rapid; se intorceau din vacanta. Era inca vreme de razboi - multa aglomeratie. In loc sa ma urc in tren impreuna cu sotia mea, m-am plimbat de-a lungul sinelor inspre partea din fata a trenului. M-am uitat vreun minut la locomotiva mare si lucitoare. Am privit inainte si am vazut un semafor urias. Lumina galbena era aprinsa. Imediat, lumina s-a transformat intr-un verde stralucitor. In acel moment, mecanicul a inceput sa bata un clopot; am auzit familiarul "Toata lumea in vagoane!" si, in cateva secunde, uriasul tren s-a pus in miscare, incepandu-si calatoria de 2300 mile.
Si mintea mea s-a pus in miscare. Mecanicul de locomotiva imi daduse raspunsul pe care il cautam. Pleca in acea calatorie lunga la semnalul unei singure lumini verzi. Daca as fi fost in locul lui, as fi vrut sa vad toate luminile verzi din intreaga calatorie. Imposibil, bineinteles, si totusi exact asta incercam sa fac cu viata mea - stand in gara, neducandu-ma nicaieri, din cauza ca ma straduiam prea tare sa vad ce mi se asternea inainte.
Gandurile continuau sa-mi alerge. Mecanicul nu-si facea griji pentru problemele pe care le putea intalni peste un numar de mile. Aveau sa apara probabil niste intarzieri, niste incetiniri, dar nu de aceea existau sisteme de semnalizare? Lumini galbene : redu viteza si ia-o ma usor. Lumini rosii: pericol real in fata - stop. Asta dadea siguranta calatoriei cu trenul. Un sistem bun de semnalizare.

Gandul de peste zi...

Daca nu poti fi un pin in varful dealului,
Fii un tufis in vale. Fii insa
Cel mai bun tufis de pe marginea paraului;
Fii o tufa, daca nu poti fi un copac.

Daca nu poti fi un tufis, fii un fir de iarba,
Si un drum va fi fericit;
Daca nu poti fi patrav, atunci fii doar un biban -
Dar cel mai vioi biban din tot lacul!

Nu putem fi toti capitani, trebuie sa fim echipaj,
E treaba pentru noi toti aici.
Sunt munci grele si munci usoare,
Iar sarcina pe care o avem e chiar langa noi.

Daca nu poti fi drum, fii atunci o poteca,
Daca nu poti fi soare, fii o steluta;
Nu prin marime o sa castigi sau o sa dai gres -
Fii cel mai bun in ceea ce esti!

Douglas Malloch


http://www.youtube.com/watch?v=Ab_IE_eXyTQ

Iubirea de la capatul lumii

Alina e modelul meu de prietena si de femeie care reuseste sa fie alaturi de persoana iubita chiar daca acest lucru presupune sa insoteasca acea persoana pana la capatul lumii..sau ca sa nu exagerez, pana la mijlocul acestei distante: Ecuador. O poveste frumoasa scrisa zi de zi in unul dintre cele mai exotice locuri.

Usile catre speranta

Am fost impresionata de fuziunea de culori in hostelul unde ne-am cazat in Barcelona. Decorul era al celui unui acvariu, cu scoici insirate pe sfoara, cu scafandrii pictati pe pereti...dar cele mai impresionante au fost usile vopsite in albastru pe care se odihnea cate un citat asemanator celor inainte de a intra in incaperea unei comori. Era emotia unei descoperiri si a unei sperante pe cale sa prinda viata. Ca intr-un labirint acvatic, aveam senzatia ca pescuiesc pestisorul de aur care ma trimitea mai departe si mai departe catre o noua usa. La fiecare intrare, o parte de intelepciune... seninatate si profunzime...chipul unei mari. Am ancorat doar doua zile, dar a fost indeajuns de a-mi regasi coordonatele potrivite:)

Tango pe strazile Barcelonei

Iti amintesti nerabdarea dinaintea unei calatorii? Ai atatea asteptari, iti bagi in bagaj cele mai frumoase imagini despre acele locuri si abia astepti sa pui piciorul pe pamantul mult visat? Ei bine, asa ma simteam eu dupa un an de pus ban pe ban din bursa de la facultate pentru a vizita Parisul. Se pare ca norocul imi surade mai mult acasa:)) Am gasit o oferta neasteptata (de fapt, colega mea de camera Rebeca s-a ocupat de tot eu doar m-am dus cu ea:)). Puteam lua bilete la un pret mult mai mic din tarile pe care le vizitam, dar acest lucru presupunea ca in cursul unei saptamani sa zburam din 2 in 2 zile, iar aeroporturile erau la distanta de capitala.
Era o vreme asa frumoasa in tara, incat ne-a pacalit asa tare si nu am mai verificat prognoza meteo pentru orasele pe care urma sa le descoperim pe propria noastra piele:) Ne-am burdusit geamantanul cu tricouri si am adaugat o geaca pentru cel mai rau caz. Am avut de infruntat aceasta situatie inca de la primele minute in Venetia. Coborand scara avionului, am vazut ca ploua si era vant. Am zis ca e doar o stare proasta, de moment, capricioasa dar a durat toooooate :) cele 2 zile cat am ramas in Venetia.
Primul lucru pe care l-am cumparat (si care nu a ramas suvenir pentru ca a ajuns dupa 3 minute in tomberon din cauza vantului puternic) a fost o umbrela.
Pe o asemenea furtuna, cand nu stiam cum sa dam mai repede de hostel si, in acelasi timp, trageam cu ochiul sa vedem ce e diferit, cum arata Venetia, am avut parte de o alta "neglijenta". Am hoinarit, mai mult impinse de la spate de vantul puternic amplificat si de apa, pana la adresa pe care o luasem de pe net. Era o cladire parasita (cea ce am gasit noi prima data, din fericire).
Sa mai ai incredere in net? Inghetate ca niste statui , incercam sa ne facem curaj. Atata vreme cat mai sunt oameni pe strada, mai e o sansa. Italienii nu indragesc atat de tare engleza asa ca ne am straduit sa ne amintim bobul de italiana pe care il culeseem din cantecele Laurei Pausini. O italianca tare draguta a snat la hostel si i s-a raspuns in chineza!
Prima ora italiana era mai mult decat puteau duce gandurile noastre de aventura de acasa:)) Chinezul doar rupea un pic de engleza, dar macar a spus ca va veni sa ne "ridice" de unde ne aflam fiind foarte aproape de locatie. Si la vorba si la port, tot chinez. Cand am ajuns la locul cu pricina ne- am dat seama ca eram singurele europence de acolo. Mai erau cazate 2 fete in camera, o chinezoiaca si o japoneza.
Ne-am bagat direct sub plapuma si ne-a fost adus un ceai. Era tratamentul pe care il asteptam. Mai tarziu am aflat ca nu numai la Tv erau filme chinezesti, dar cand am incercat sa descarcam pozele in calculator, meniul era in chineza.:))
Zambetul era cea mai eficienta modalitate de a comunica, chiar cand nu intelegeam nimic. Rebeca a intrebat gazda daca putem sa luam din raft niste cesti si singurul raspuns pe care l-am primit a fost: "Nice!" :))
Macar ne-am ales cu o lectie gratis de folosire a betisoarelor! Aventura a continuat si in Barcelona unde o ploaie pornita din senin ne-a luat prin surprindere.

http://www.trilulilu.ro/dumitrurasvan/c1527739491d45


http://www.trilulilu.ro/dumitrurasvan/7da7558ee24be1

Un Paris obisnuit...